Breaking News

Breaking News

Deputat Cezar Preda:” Intenția patronului este falimentarea COS Târgoviște” 

Feb 06, 2018

În ultima vreme strigătele de ajutor ale angajaților de la Combinatul de Oțeluri Speciale- COS- Târgoviște s-au înmulțit, aceștia ieșind în strada, la proteste.

Dacă în vremurile bune aici lucrarau peste 10.000 de oameni, din toate colțurile județului, acum dacă mai sunt câteva sute, și aceștia în pericol să fie dați afară. Pe zi ce trece, hale imense dispar, sunt demolate, producția scade pe zi ce trece, iar situația combinatului devine din ce în ce mai critică.

La ultimul protest, cel de săptămâna trecută, au participat peste 300 de angajați, și timp de două ore și-au manifestat nemulțumile vizavi de salariile mici și condițiile grele de muncă.

Acest eveniment a fost comentat și de deputatul liberal Cezar Preda, care dorește să afle, printr-o întrebare adresată în Parlament, care este situația exactă a COS, deși, consideră că soarta combinatului este falimentul, că asta doresc patronii ruși.

“Legat de Combinatul de Oțeluri Speciale, este clar că protestul oamenilor și sindicatelor din Combinat se referă pragmatic la nerespectarea contractului de privatizare, dar nu este singurul contract nerespectat în România, majoritatea dintre cei care au cumpărat pe nimic bogăția României nu s-au ținut de promisiunile din contractul de privatizare. Lucrul acesta îl voi transmite printr-o întrebare, care este contractul, de ce nu s-a respectat și care sunt măsurile pe care statul român, prin AVAS, trebuie să le ia. A doua problemă este aceea a punerii în subordinea multinaționalelor și corporate-ului. Cum este posibil ca Primăria să dea aprobare de desfășurare a unui miting într-un spațiu, iar patronatul să ocupe acest spațiu cu mașini de mare gabarit. Primarul municipiului Târgoviște trebuia să ia măsuri imediate… Eu cred că domnul primar aici a greșit foarte tare, trebuia să ia măsuri, să elibereze locul și în perioada în care mitingul era aprobat trebuia să se desfășoare în condiții optime și de securitate. (…) În primul rând la Combinat nu li s-a aprobat planul de reorganizare, ceea ce nu mai are legătură cu insolvența, e direct faliment. Eu cred că intenția patronatului este falimentarea, falimentarea totală, deja au desființat 11 secții… Părerea mea este că nu mai există nicio șansă pentru Combinat. Situația nu este singulară, dar pentru Târgoviște acest Combinat a fost mândrie națională. Eu am stat de vorbă cu sindicatele, am stat de vorbă cu oamenii, avem și în bloc un om (n.n-blocul unde se află sediul Cabinetului parlamentar) care este chiar acolo și am discutat, eu sunt metalurg, știu și oamenii că este gata, că asta este…”, a precizat parlamentarul PNL.

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: