Breaking News

Breaking News

OFSD Târgoviște, schimb de idei și practici cu colegele de la Organizația Municipală Ploiești

Iul 13, 2018

Astăzi, doamnele social democrate de la Organizația Municipală Târgoviște, împreună cu cele de la cea județeană, au fost gazde primitoare pentru colegele de la Ploiești.

Această întâlnire face parte dintr-un proiect mai amplu pe care OFSD Târgoviște l-a demarat în urmă cu aproximativ două luni de zile, care constă într-un schimb de experiență, idei, proiecte în comun cu organizațiile municipale de femei ale Partidului Social Democrat.

“Aceste întâlniri sunt deosebit de importante pentru noi, atât pentru Organizația de Femei Social Democrate a municipiului Târgoviște, cât și pentru partid la modul general.

Este un schimb de experientă, un schimb de idei și practici, un mod de a împărtăsi din proiectele pe care le derulăm sau la care lucrăm. Suntem un partid unit și colaborarea dintre noi trebuie să existe pe toate palierele, în toate domeniile. Ziua va fi una lungă, însă frumoasă, ne vom întâlni cu reprezentanții Consiliului Județean, după care vom vizita Mănăstirea Dealu, Complexul Muzeal Curtea Doamnească, iar după amiază, timp de o oră și jumătate vom participa, împreună,  la o ședință.  “, a precizat deputatul Carmen Holban, președinte al OFSD Târgoviște.

Doamnele social democrate prahovene au fost reprezentate de o delegație formată din liderii organizației președinta Carmen Dumitru, Marinela Stanciu, Nicoleta Naforniță și Iuliana Constantinescu, Anca Gheorghiu, secretar, Vlad Elena, Valentina Vasilescu și deputatul Rodica Paraschiv, fost prefect al județului Prahova.

“Sperăm ca împreună cu colegele de la Târgoviște să găsim lucruri bune pe care să le promovam și de o parte și de alta, să continuăm să fim umăr la umăr alături, pentru că, pe fiecare zi, femeia demonstrează că joacă un rol important pe toate planurile, de la politic, social, economic, cultural. Trebuie să arătăm că suntem puternice”, a adăugat lidera femeilor social democrate Ploiești.

La întâlnire a fost prezent si primarul Târgovistei, Cristian Stan, acesta fiind si președintele PSD organizația municipală.

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: