Breaking News

Breaking News

Deputat Carmen Holban, întâlnire cu cetățenii pe tema Referendumului

Sep 24, 2018

Reprezentanți ai PSD Dâmbovița, de două ori pe an, primăvara și toamna, merg în teritoriu pentru a sta de vorba cu cetățenii, pentru a afla direct din mijlocul lor cu ce probleme se confruntă, pentru a le veni în sprijin sau pentru a le răspunde la întrebări.

De această dată, scopul întâlnirilor a avut ca temă Referendumul pentru modificarea Constituției privind noțiunea de căsătorie. În prezent articolul 48 din Contituție prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți”, iar prin referendum li se cere românilor modificarea articolului în „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.

În cursul anului trecut, reprezentanți ai biserici, susținuți de clasa politică, au strâns peste 3 milioane de semnături de susținere a familiei tradiționale.

“Întâlnirile pe care le-am avut până în acest moment au fost foarte bune, am văzut foarte mare deschidere din partea dâmbovițenilor, aratându-se interesați de subiectul pe tema Referendumului, mai ales că, alături de mine și de colegii mei, au mers și preoții din localitățile respective. Am descoperit oameni atașați de tradiții și hotărâți să pună umărul pentru împlinirea acestui obiectiv important pentru viitorul societății românești.” a precizat deputatul PSD Carmen Holban.

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: