Breaking News

Breaking News

Alături de mii de pelerini, oficialități ale statului român au participat la Sărbătoarea Sfântului Nifon (FOTO)

Aug 11, 2019

Astăzi, de la primele ore ale dimineții, mii de pelerini au fost prezenți în parcul Mitropoliei din Târgoviște la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon. Acestia au venit pentru a se închina la racla cu sfintele moaște și pentru a participa la Sfânta Liturghie, slujbă săvârsită de Înaltpreasfințitul Părinte și Arhiepiscop Nifon împreună cu Ierarhi din țară și străinătate.

Alături de credincioși au fost prezenți și înalți demnitari ai statului român, primul ministru Viorica Dăncilă, europarlamentarul Rovana Plumb și ministrul Interenelor, Mihai Fifor, alături de reprezentanții autorităților publice locale și județene, parlamentari, oameni politici sau  directori de instituții publice.

După ceremonia religioasă a urmat cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Nifon adresat clerului şi credincioşilor, dar și lansarea unor volume ale Editurii Arhiepiscopiei Târgoviștei și acordarea diplomelor de excelenţă “Sf. Ier. Nifon” celor 11 elevi din Eparhie, premianţi ai concursurilor şi olimpiadelor naţionale, precum și profesorilor care i-au îndrumat.

La finalul evenimentului, oficialitățile s-au închinat la racla cu sfintele moaște și au participat, împreună cu soborul de preoți și numeroși credincioși la slujba de resfințire a catapetesmei Catedralei, în urma restaurării.

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: