Breaking News

Breaking News

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, nemulțumită de ritmul lucrărilor de pe DJ 720E

Aug 13, 2019

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița  s-a întâlnit astăzi cu reprezentantul constructorului, proiectantul și dirigintele de șantier contractați pentru realizarea drumului de legătură DJ 720E Gara Târgoviște Sud – Centura Municipiului Târgoviște. Alexandru Oprea s-a declarat nemulțumit de ritmul necorespunzător al lucrărilor, de numărul redus de muncitori și de dotările insufieciente alocate acestui proiect și a solicitat un grafic cât mai exact al etapelor ce urmează a fi realizate, subliniind faptul că execuția drumului trebuie să țină pasul cu cea a clădirii viitorului mall, obiectiv la care mobilizarea resurselor de personal și utilaje este exemplară.

După prezentarea punctelor de vedere ale executantului și proiectantului, a rezultat că există premisele inițierii, într-un timp foarte scurt, a lucrărilor de asfaltare pe sectorul dinspre Gara Târgoviște, spre girația ce face legătura cu Cartierul CFR. În același sens, pentru a da continuitate investiției, începând cu punctul de plecare (gara), s-a stabilit ca, în perioada 19 – 23 august, reprezentanții CJD, împreună cu cei ai Primăriei Municipiului Târgoviște și executantul, să definitiveze măsurile legale pentru începerea lucrărilor la prima girație din proiect, care presupune unele restricții de circulație pe Bulevardul Carol.

Constructorul s-a angajat ca, până cel târziu miercuri, 21 august 2019, să prezinte beneficiarului (CJD) graficul fizic și valoric actualizat al obiectivului, completat pentru restul de executat, ce va sta la baza încheierii unui act adițional, aferent cuprinderii în cadrul investiției a unor lucrări neprevăzute.

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: