Breaking News

Breaking News

Viorica Dăncilă dorește  dezbateri publice cu Klaus Johannis

Noi 12, 2019

Intrată în turul doi al alegerilor prezidențiale, Viorica Dăncilă, candidatul Partidului Social Democrat, dorește ca în perioada până la viitorul scutin să aibă cel puțin două dezbateri publice cu Klaus Johannis, dezbateri care să se desfășoare într-un cadru transparent, pentru ca astfel, fiecărui candidat să i se acorde șanse egale în turul doi al alegerilor.

Astfel, șeful de campanie al social democratei, a transmis în cursul zilei de ieri, o scrisoare către Dan Motreanu, șeful de campanie al candidatului liberal.

„Domnule Motreanu, cetățenii români au decis duminică, pe 10 noiembrie 2019, că în turul al doilea al alegerilor prezidențiale se vor confrunta candidatul PNL, domnul Klaus Iohannis și candidatul PSD, doamna Viorica Dăncilă. Echipa de campanie a PSD consideră că această confruntare trebuie să includă dezbateri față în față între doamna Dăncilă și domnul Iohannis. E foarte important, din punctul nostru de vedere, ca cetățenii să poată face direct comparația între cei doi candidați și să-l aleagă pe acela sau pe aceea care merită cu adevărat să fie președintele României pentru următorii cinci ani.

WhatsApp Image 2019-11-12 at 09.08.49

Doamna Dăncilă a exprimat în mod public, în repetate rânduri, dorința de a avea dezbateri cu domnul Iohannis, însă solicitările dumneaei au rămas fără răspuns. Lipsa unei dezbateri între principalii candidați a reprezentat un viciu al procesului electoral și o problemă de transparență în ceea ce privește programele acestora pentru mandatul de președinte al României. Sperăm că această situație nu se va repeta în turul al doilea. Datorăm cetățenilor români o dezbatere deschisă și cinstită despre proiectele pe care cei doi candidați le au pentru România”, scrie Olguța Vasilescu.

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: