Breaking News

Încă o dată, Corneliu Ștefan, președinte PSD Dâmbovița, cere demisia prefectului Aurelian Popa

Iul 31, 2020

Încă o dată, deputatul Corneliu Stefan, președinte al PSD Dâmbovița, cere demisia prefectului Aurelian Popa. Motivele sunt aceleași, implicare politică pentru Partidul Național Liberal, amenințare, șantaj la adresa primarilor social democrați și încercare, prin orice fel de mijloace, de atragere a acestora din urmă de partea liberalilor prin promisiuni și alocare de fonduri de la Guvern.

„Guvernul PNL a alocat săptămâna trecută, printr-o Hotărâre de Guvern, pentru județul Dâmbovița, suma de 5.451.000 lei pentru unități administrativ teritoriale, pentru gestionarea situaților de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase. Vreau să vă spun astăzi ce localități au primit bani prin această Hotărâre de Guvern: Vârfuri, Uliești, Pucheni, Petrești, Moțăieni, Vlădeni, surpriza de săptămâna trecută- Costești Vale cu suma de 460.000 lei. Vreau să spun tuturor dâmbovițenilor și tuturor colegilor primari că doar aceste primării au fost incluse în Hotărârea de Guvern. Noi, cei din PSD, am demonstrat că nu am împărțit județul în galben și roșu și nu a existat niciodată în istoria Guvernului României să dăm bani doar la primăriile PSD. Guvernul PNL și liderii PNL Dâmbovița au sfidat dâmbovițenii, acesta este un afront asupra tuturor dâmbovițenilor și a acești bani ar trebui să-i împartă către comunitățile locale cu probleme și nu către primarii PNL. Trag un semnal de alarmă către toți dâmbovițenii, să fie atenți pe cine votează la alegerile locale. Vreau să vă aduc aminte că acum 4 ani, când au fost alocările prin PNDL, că noi cei din PSD, la vremea respectivă, am dat, prin Guvernul PSD; foarte mulți bani și am finanțat foarte multe proiecte în localități precum Băleni (22 milioane lei), Bezdead, orașele Titu și Găești, comuna Uliești, Petrești, Glodeni și exemplele pot continua… Sunt tare curios și eu, ca lider al PSD, dar și colegii mei, să vedem săptămâna viitoare Hotărârea de Guvern în care o să apară comuna Odobești.

Încă o dată solicit demisia prefectului județului Dâmbovița, pentru că aceste solicitări de fonduri sunt plecate din Prefectura Dâmbovița. Solicit demisia Guvernului României, și spun acest lucru de la Târgoviște, pentru că este o sfidare la adresa dâmbovițenilor, este un atac asupra tuturor comunităților locale din județ”, a precizat Corneliu Ștefan.

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: