Breaking News

CORBII MARI: Contracandidații primarului Ionuț Bănică fie au probleme cu legea, fie promit proiecte pe care nu le-au votat în ședințele de Consiliu Local

Sep 21, 2020

Candidatul Partidului Național Liberal pentru primăria dâmbovițeană Corbii Mari se prezintă ca fiind expert în atragerea de fonduri europene, deși instanța de judecată l-a condamnat la închisoare de 2 ani cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și folosirea de documente false într-un proiect de atragere a acestor fonduri pentru implementarea unui proiect în domeniul agricol. Informația a fost prezentată de actualul primar, Ionuț Bănică, acesta aducând, ca și dovadă pentru susținerea afirmațiilor sale, sentința din acest dosar.
„Aș vrea să subliniez un lucru și să vi-l aduc la cunoștință. Mi se pare ireal ca astăzi, când toată lumea, toate comunitățile vorbesc de fonduri europene și se axează pe acestea pentru dezvoltare, candidatul pe care îl propune Partidul Național Liberal, domnul Dorobanțu Tudor, prin sentința din 15.01.2020 , tip soluție condamnate fără aport de recunoaștere. – În baza articolului 18 ind. 1 din Legea 78/2000 în forma în vigoare la data săvârșirii faptei raportat la art.74 lit.c art. 76 lit. C C. Pen. de la 1968 cu aplicarea art.5 C.Pen. condamnă pe inculpatul DOROBANȚU TUDOR la o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor. – Este cu suspendare și termen de încercare de 4 ani.
De ce spun că mi se pare ireal? Pentru că domnul în cauză merge pe la fiecare poartă și spune cetățenilor din comună că el este expert în atragerea de fonduri europene. Dacă asta e expertiză, să fraudăm fonduri europene, dați-mi voie să cer cetățenilor din comuna Corbii Mari să-i dea acestui candidat lecția pe care o merită la alegerile din data de 27 septembrie.„, precizează Ionuț Bănică.

1

2

3

4

Un alt aspect pe care edilul Ionuț Bănică l-a adus în fața opiniei publice este acela al faptului că doi dintre contracandidații săi, cel de la PNL și cel de la PMP, au cuprins în ofertele electorale proiecte care deja au fost discutate în ședințele de Consiliu Local și pe care ei nu le-au votat, fie proiecte care nu au nicio susținere legală, care nu pot fi implementate.

„Ne aflăm în ultima săptămână de campanie și observ că limita bunului simț nu are margini și aceste persoane continuă cu aceeași strategie pe care au avut-o și în 2016, minciună, denigrare și alte lucruri. Ce vreau să vă spun, sunt consilieri locali de 20 de ani la primărie, foști pedeliști, prieteni buni, parteneri în diferite afaceri și totuși tot ei sunt cei care împroașcă cu noroi. Spre deosebire de dumnealor, eu mi-am făcut declarația de avere publică, nici eu nici soția nu ne-am înstrăinat bunurile, așa cum au făcut contracandidații mei, și cel de la PNL și cel de la PMP, în speță fostul primar care acum candidează de la PMP, domnul Anghel Constantin, iar de la PNL domnul Dorobanțu Tudor, care a avut sau încă mai are și un dosar cu Agenția Națională de Integritate.
O să fac câteva referiri și la programele lor electorale, și a fostului primar care a lăsat o pagubă de 20 de miliarde de lei la proiectul de alimentare cu apă pentru lucrări care au fost plătite, dar nu au fost realizate, dar și le-a asumat prin semnătură ca fiind plătite. Acești bani avem nevoie să-i recuperăm de la persoanele care se fac vinovate. Pe fostul primar îl caracterizează doar minciuna, nereușind să vină cu un plan concret în fața cetățenilor din Corbii Mari.
Dacă ne uităm cu atenție în programele lor electorale, dacă am scoate proiectele pe care le-am discutat în Consiliul Local , pe care le-am supus la vot, pe care le-am dezbătut și la care au votat tot timpul împotrivă, ofertele astea ar fi goale și pline de minciuni. Deci, n-au votat construire de școli pe fonduri europene, n-au votat alimentare cu apă, canalizare, gaze, bursele pentru copii, terenurile pentru tinerii căsătoriți, n-au votat nimic. Deci nu le-am votat în Consiliul Local, însă acum le promit.
Cea mai populistă ofertă electorală o reprezintă cea a candidatului PNL unde ne spune că va scuti aproape pe toată lumea de taxe și impozite, toate persoanele cu handicap, deși aceștia oricum sunt scutiți prin lege, după care, poate cea mai urâtă chestie, lucru care impune o oarecare așteptare din partea cetățenilor, și anume faptul că pensionarii cu venituri mici vor primi tichete. Ce fel de tichete? Tichete virtuale poate… Nu poți să promiți astfel de lucruri ca oamenii să aștepte… Dacă ar scuti pe toată lumea, așa cum spun ei în pliante, primăria nu ar putea să mai funcționeze, s-ar închide, nu mai vorbim de proiecte. „, a dăugat Bănică.

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: