Breaking News

Ionel Petre, fost lider ALDE, atacă în instanță fuziunea cu ProRomânia

Dec 14, 2020

Ionel Petre, fostul președinte al ALDE Organizația Dâmbovița, va ataca în instanță fuziunea dintre ALDE și ProRomânia. Încă din momentul în care cele două formațoini politice au hotărât să fuzioneze, Ionel Petre a criticat aspru acestă acțiune, precizând, la momentul respectiv faptul că nu crede în acest proiect, dar mai ales că nu se regăsește în el.

„În ceea ce privește fuziunea prin absorbție a partidului ALDE în Pro România, mesajul pe care îl dă Ionel Petre, în calitate de președinte ALDE Dâmbovița, este că nu sunt de acord cu un astfel de proiect, nu mă regăsesc într-un astfel de proiect și nu voi merge în Pro România pentru că, în principiu, liberal fiind, dovedit de multe ori, nu voi întreprinde nimic în nici un proiect în care nu mă regăsesc, în care nu cred cu tărie. Tot ceea ce am spus, ce am oferit în oferta mea electorală, au fost lucruri în are chiar am crezut și în care voi crede, de care mă voi ține să le duc la bun sfârșit pentru că printr-o consecvență clară putem să schimbăm niște lucruri. Aveți în față o persoană care nu votează același lucru și are așteptări diferite, ci care acționează diferit, gândit, evaluat și corelat la posibilitățile pe care le are… Sunt un învingător, nu consider că am pierdut sau că voi pierde ceva, pentru că și atunci când pierd eu am câștigat deja ceva.„, preciza acesta cu mai bine de două luni în urmă moment în urma căruia și-a dat și demisia din funcția de președinte al organizației dâmbovițene.

Mai mult decât atât, Ionel Petre s-a hotărât să atace în instanță pentru blocarea fuziunii dintre ALDE și ProRomânia.

„Fuziunea Alde – PRO România rămâne în istorie ca un eșec lamentabil! Lideri, care cândva însemnau ceva, au dat un exemplu de management al disperării pentru funcții. Acum, din păcate, și-au dat ultima suflare politică .

Tinerii din partid și anumite persoane au tras semnale de alarmă continuu, dar, pe stilul dictatorial, au fost reduși la tăcere pe rând .

Echipa ALDE rămâne și încă înseamnă ceva…, înseamnă oameni dedicați, muncitori, care nu se lasă ușor…, dar doar cu oamenii potriviți în locurile potrivite.

Este clar că electoratul s-a maturizat în ultimii 30 de ani și taxează mișcările lipsite de onestitate și țintite către căpătuială.Luni voi depune o întâmpinare în instanță pentru a bloca fuziunea.„, a transmis Ionel Petre.

Flash, Politică

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: