Breaking News

Ministrul Agriculturii este dușmanul fermierilor români

Apr 05, 2021

„Ministrul Agriculturii este dușmanul fermierilor români„, este de părere Mihai Istrate, consilier județean și vicepreședinte al formațiunii politice. Potrivit acestuia, ministrul îi tot minte pe agricultori, Istrate făcând referire la plata despăgubirilor pentru secetă și la plata ajutorului de stat pentru motorina folosită în agricultură. Deși aceste plăți trebuiau făcute până la sfărșitul anului trecut, nici pân acum în conturile agricultorilor nu au fost virați banii.

,,Agricultura este domeniul meu de activitate şi vreau să vă spun cu toată responsabilitatea că, de circa doi ani, România are cel mai slab şi cel mai neperformant ministru al Agriculturii de la Revoluţie încoace. Este prima dată, din 1989, când avem un ministru al Agriculturii pe care nu-l interesează ţăranii, fermierii, agricultorii în general. Dumnealui este duşmanul lor şi aş vrea să vă spun că în campaniile electorale din septembrie şi apoi din decembrie 2020 domnul ministru a spus că până la sfârşitul anului toţi fermierii vor primi despăgubirile pentru secetă, lucru care nu s-a întâmplat. Apoi, i-a păcălit că nu se poate din ianuarie 2021 pentru că nu avem buget, a venit şi bugetul, dar dumnealui, aşa cum v-am spus, este un adversar al agricultorilor pentru că nu s-a zbătut ca în bugetul României aceste despăgubiri să fie prevăzute. Ca să nu mai spun faptul că, la un moment dat, la întrebarea unui ziarist, a spus ,,ce vreţi fraţilor, să aduc bani de acasă ca să plătesc despăgubiri?”.

Al doilea subiect pe care Mihai Istrate îl aduce în discuție este legat tot de plăți neonorate de către ministrul Agriculturii, și anume cele pentru ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorină, aferentă trimestrului III și IV ale anului 2020.
„De asemenea, vreau să vă spun că în această primăvară fermierii români aşteptau să-şi primească schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură şi ne referim la banii pentru trimestrul III şi IV din 2020. Vreau să vă spun că au trecut şase şedinţe de Guvern şi domnul ministru al Agriculturii nu a fost în stare să obţină o hotărâre prin care să deblocheze aceşti bani. Aruncă vina pe Ministerul Justiţiei, că nu i-a dat un aviz, pe nu ştiu ce minister, că nu i-a dat un aviz, de parcă ministerele acestea ar fi din Sri Lanka şi nu tot din Guvernul României şi nu sunt tot colegii dumnealui. Vreau să vă spun că tot în această primăvară trebuia să acorde ajutoarele naţionale tranzitorii, vegetal şi zootehnic, aferente anului 2020. La ovine ajutoarele au scăzut la jumătate. La sectorul vegetal, pentru plăţile campaniei 2020, ajutoarele au scăzut cu mai mult de jumătate dar nici pe acestea nu le-au dat pentru că nu au obţinut toate avizele…”, adaugă Istrate.

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: