Breaking News

Senator PSD Titus Corlățean:”Am fost ȘOCAT să descopăr în cele două anexe la inițiativa legislativă a UDMR faptul că Ziua Națională a României, 1 Decembrie, era dusă în derizoriu”

Noi 30, 2021

“În prag de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.

Acum 8 zile am dezbătut în plenul Senatului o propunere legislativă a unui deputat UDMR având ca obiect “declararea unor zile oficiale în România” (L 433/2021). Am luat cuvântul în plen în numele grupului senatorial PSD și am pledat ÎMPOTRIVA acestui proiect legislativ. Urmăriți mai jos intervenția mea. În final, Senatul a respins cu o uriașă majoritate- 119 voturi pentru respingerea proiectului legislativ, 6 pentru- senatorii UDMR- inițiativa menționată.

În esență, proiectul UDMR urmărea centralizarea diferitelor legi adoptate de-a lungul anilor în România, care marcau zile considerate importante pentru societatea românească, proclamând majoritatea acestora drept ” zile oficiale” și, respectiv, abrogând alte legi considerate de autor drept mai puțin semnificative.

Am fost ȘOCAT să descopăr în cele două anexe la inițiativa legislativă a UDMR faptul că Ziua Națională a României, 1 Decembrie, era dusă în derizoriu, fiind inclusă în aceeași categorie cu Ziua bicicletei sau Ziua Gastronomiei ori a Vinului, ca Zi oficială!!! Precizez ca natura juridică și simbolistica Zilei Naționale sunt și trebuie să fie tratate la cel mai înalt nivel, în nici un caz amestecate cu zile “oficiale” prin care se “marchează” importanța bicicletei pentru cetățeanul din România…

În același timp, nu a fost nici o surpriză să descopăr că se încerca printr-o șmecherie legislativă abrogarea Zilei de 4 iunie ca Zi a Tratatului de la Trianon în țara noastră, al cărei inițiator sunt și care îi deranjează atât de mult pe unii “nostalgici” inspirați de Budapesta…Și nici faptul că se încerca legiferarea pe ușa din dos ca Zi oficială în România a zilei de 15 martie, importantă pentru maghiari din perspectiva Revoluției din 1848, dar având o simbolistică dramatică pentru românii din Transilvania..Precizez că un proiect legislativ al UDMR pe această temă fusese respins acum mai bine de un an de Parlament, așa că e greu de înțeles care anume legislație se dorea “sistematizată” prin noua inițiativă, atâta vreme cât 15 martie nu este recunoscută legislativ în țară noastră.

Este inutil să mai menționez că atât Consiliul Legislativ, cât și Consiliul Economic și Social au dat avize NEGATIVE la inițiativa UDMR.

Închei prin a solicita, cu o zi înainte de 1 Decembrie 2021, deputaților să confirme votul de onoare al Senatului și să respingă inițiativa legislativă menționată. Sper ca majoritatea deputaților din Parlamentul României, începând cu cei ai PSD și PNL, să dea dovadă de onoare și conștiință românească! “, transnite senatorul PSD Titus Corlățean.

La mulți ani, România, La mulți ani, români!

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: