Breaking News

Au început lucrările de extindere, reabilitare și modernizare la Unitatea de Primiri Urgențe și Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște

Apr 15, 2022

În cadrul unei conferințe de presă organizate la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște (SJUT), președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat astăzi, 15 aprilie 2022, că au început lucrările de extindere, reabilitare și modernizare ale Unității de Primiri Urgențe și Ambulatoriului de Specialitate din cadrul celei mai mari unități spitalicești din județ. S-au făcut săpăturile necesare și au fost relocate rețelele de utilități aflate pe amplasament.

Lucrările pentru extinderea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște sunt realizate în cadrul proiectului cu același nume și se ridică la valoarea totală de 16.873.664,16 lei, beneficiarul acestui proiect fiind Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Dâmbovița.
Proiectul „Extinderea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște” este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Operațiunea A – Ambulatorii.

 

IMG-20220503-WA0020
Prin această lucrare de anvergură se urmărește sprijinirea cetățenilor care se adresează sistemului de sănătate dâmbovițean – prin creșterea accesibilității serviciilor de sănătate oferite de Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
Cele trei etaje ale imobilului extins vor găzdui: cabinete de specialitate, cameră de recoltare, laborator, sală de gipsare, sală de tratament, saloane – toate acestea urmând a beneficia de dotări moderne; registratura, spații tehnice și de depozitare, scări de acces și de evacuare pentru pacienți și personalul medical. Prin infrastructura mai bine configurată, prevăzută în proiect, se estimează că pacienții vor beneficia de timpi de așteptare reduși, iar SJUT va putea utiliza mai bine resursele de care dispune. În plus, extinderea și modernizarea Ambulatoriului va îmbunătăți condițiile de igienă și siguranță, iar folosirea de tehnologii și materiale moderne va crește eficiența energetică generală a acestei unități.

Lucrările în desfășurare de la Unitatea de Primiri Urgențe se realizează în cadrul Proiectul „Reabilitarea, modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Târgoviște”, care are valoarea totală de 8.113.657,07 lei.
Proiectul are o abordare integrată și urmărește ca indicatori precum: scăderea timpului de așteptare al pacienților până la primul consult, respectiv până la externarea sau internarea pe secții, creșterea capacității de preluare a pacienților din accidente cu victime multiple, creșterea capacității de preluare a victimelor unor dezastre care ar afecta alte orașe din județ sau județele limitrofe – încadrate în zone cu risc crescut pe hărțile de hazard – sau scăderea costurilor de operare să caracterizeze activitatea desfășurată în cadrul Unității de Primiri Urgențe, beneficiară a amplelor lucrări de reabilitare, extindere și modernizare din prezent.
Unitatea de Primiri Urgențe va beneficia de dotarea cu echipamente și componente necesare bunei funcționări și eficientizării serviciilor de sănătate publică pe care le desfășoară permanent.
IMG-20220503-WA0021

Administrație

Despre autor

Informatie in curs de actualizare