Breaking News

ULMI: A fost semnat contractul pentru amenajarea scurgerii apelor pe mai multe străzi

Iun 08, 2022
Încă un proiect semnat de către administrația locală a comunei Ulmi. De această dată este vorba despre “Amenajarea scurgerii apelor pe străzile Fermierilor, Islazului și Libertății”. Totul va fi posibil cu ajutorul finanțării prin Programul Local de Dezvoltare Locală implementat de Consiliul Județean Dâmbovița, ceea ce presupune un parteneriat între cele două instituții, CJD participând cu o cotă de 50% din valoare investiției, iar primăria cu cealaltă jumătate.
FB_IMG_1654667001054
“Împreună cu domnul Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, am semnat un nou proiect pentru dezvoltarea comunei Ulmi. Este vorba despre „Amenajarea scurgerii apelor pe străzile Fermierilor, Islazului și Libertății, în satul Ulmi”! Acest proiect se va realiza în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. Îi mulțumesc pe această cale președintelui CJD pentru că, de fiecare dată, a fost alături de comuna noastră și ne-a sprijinit în realizarea investițiilor!”, transmite primarul Bogdan Tița.
Administrație, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare