Ministrul Rovana Plumb a abordat teme precum procedura simplificată privind achiziţiile publice, reducerea datoriilor statului către IMM-uri, înfiinţarea unui fond de risc pentru un acces mai facil al IMM-urilor la resurse financiare, modificarea modului în care se face controlul fiscal care ar trebui realizat o dată la trei ani, cum se întâmplă în toată Uniunea Europeană, scutirea de impozitare timp de cinci ani acolo unde dividendele sunt investite în tehnologie-dezvoltare şi în cercetare-dezvoltare, reducerea cheltuielilor cu fiscalitatea. Toate aceste propuneri ar trebui să vină în sprijinul IMM-urilor. Printre cei prezenţi, Viorel Tudor a subliniat faptul că este pentru prima dată când se poate discuta liber la acest nivel, apreciind deschiderea doamnei ministru Rovana Plumb faţă de problemele oamenilor de afaceri. Acesta a punctat cu faptul că în zona Pucioasa ar trebui realizat un obiectiv major de referinţă care să dea un semnal puternic investitorilor. Un alt participant, inginerul chimist Ionel Pitiş a abordat subiectul legat de agricultură, reclamând faptul că APIA nu reuşeşte să facă o informare corectă a agricultorilor la momentul potrivit. Mai mult decât atât Pitiş s-a referit la problemele legate de schela petrolieră care a lăsat terenurile inutilizabile şi care ar trebui redate agriculturii. Punctul de vedere al acestuia a fost susţinut şi de către Ioan Stancu. Vasile Bărbulescu de la Eurogas Prescom a ridicat problema investiţiei în cogenerare, respectiv a primei instalaţii de acest fel din ţară pe care o are în derulare. Alte probleme au fost ridicate şi de către arhitectul Grigorie Eftimescu, dar şi de către Mircea Ismail, cel din urmă adresându-se directorului de campanie Andrei Plumb legat de tot la agricultură. Răspunsul directorului de campanie al ministrului a fost unul la obiect, sfătuind agricultorii să se asocieze pentru a putea să aibă succes şi pentru a concesiona apoi suprafeţe mai mari de teren prin constituirea de asociaţii agricole. Una dintre marile probleme ale participanţilor este cea legată de centralizarea şi regionalizarea făcută de către guvernele pedeliste, ministrul în funcţie promiţând că aceste suprastructuri vor fi eliminate. „Trebuie să terminăm cu prostiile şi să ne apucăm să dezvoltăm judeţul, să creăm locuri de muncă pentru ca aceste companii să fie surse de dezvoltare şi de progres. Nu am venit aici să facem declaraţii politice.” Rovana Plumb a propus ca astfel de întâlniri să se repete o dată la trei luni pentru o mai bună comunicare, răspunzând şi la o întrebare legată de taxa de primă înmatriculare. „Ordonanţa de Guvern privind taxa de prima înmatriculare se modifică. Doar tranzacţiile interne sunt suspendate. În rest se plăteşte tot. Avem o altă gândire.”
Robert Dinţoi