Am dorit, în
ultima perioadă, să ignor manifestările acestui individ evident tulburat,
concentrându-mă pe rezolvarea gravelor probleme pe care Consiliul Județean
Dâmbovița le poartă încă, urmare a modului în care domnul Popescu a înțeles să
administreze județul în perioada 2008-2012. Din păcate, gestul demn al unei
retrageri rușinate, care ar fi trebuit să însoțească dezastrul creat, a fost
înlocuit de ticăloșia cu care este înzestrat ontologic personajul.

Domnul Florin
Popescu a ales calea pavată cu tupeu și minciună, optând conștient pentru un atac nefiresc la activitatea
Consiliului Județean. Atitudinea a provocat o anume confuzie, dâmbovițenii nemaiștiind
dacă privesc la baronul corupt care a devalizat bugetul public în ultimii ani
sau la un masochist care caută disperat satisfacție în propria-i decădere sau
umilire.

Inevitabil, domnul Florin Popescu insistă să
se facă de râs tocmai pe acele teme asupra cărora buna cuviință l-ar fi obligat
să se abțină rușinat. Am observat că i-a rămas întipărit în discurs un anume
total de 600 miliarde lei. Și aici, însă, dezechilibrul emoțional îl forțează
să amestece lucrurile. Cel mai probabil, domnul Popescu face referire la cele 600 miliarde pe care
le-a lăsat cu titlul de datorii la Consiliul Județean. Sau poate se referă la
600 miliarde – corecțiile financiare de care se face vinovat prin concursul de
incompetență și fraudă?!

Din același
registru face parte și trimiterea către Lukoil România. Cu precizarea că voi prezenta pe larg, într-o viitoare
conferință de presă, toate aspectele ce țin de consumul de combustibili la
Consiliul Județean, afirm doar că atribuirea contractului de furnizare carburanți
auto s-a făcut în modul cel mai corect și transparent cu putință, prin Sistemul
Electronic de Achiziții Publice (SEAP), având drept criteriu prețul cel mai
scăzut. Adaug aici faptul că, în a doua jumătate a anului 2012, au scăzut
costurile pe combustibili cu aproximativ 30% față de primele șase luni, în cadrul
efortului de a echilibra cheltuielile.

Am ales să ignor partea de mitocănie degradantă („trebuie să aducă tainul rușilor”), moștenită din
matricea vulgarității PDL, cu deplina convingere că doar un ignorant rudimentar
croit mai poate apela, astăzi, la asemenea rezerve de stupiditate.

Singurul război cu domnul Popescu trebuie
să-l poarte, de-acum, instituțiile statului. Altfel, scenete de genul „Să vină
să mă lege, dacă am furat” amintesc de un alt „curajos” al momentului, șeful
arbitrilor din România, care striga prin 2011, la fel de energic: Să vină
DNA-ul! Două
luni mai târziu, DNA l-a ridicat pe domnul respectiv.

Îl asigur, în
același timp, pe fostul președinte
al CJD, că nu mă impresionează episoadele sale de agresivitate verbală și nici
delirul maniacal pe fondul căruia patinează. Dânsul rămâne doar o pată uriașă de impostură pe instituția Consiliului
Județean.

P.S: Nu am înțeles cu exactitate la ce s-a
referit atunci când a declarat că nu sunt în stare să port sau să câștig un război, avându-l
drept adversar. Probabil se află încă sub efectul knockout-ului din 10 iunie şi
nu pare capabil să desluşească (sau să accepte) anumite momente din aceste
ultime luni. Îi reamintesc că în meciul Ţuţuianu – Popescu, scorul e 3-0! Şi că
toate cele trei partide de până acum (alegeri locale, referendumul pentru
demiterea preşedintelui şi alegeri parlamentare) au consemnat înfrângeri
categorice în dreptul său, cu un bonus de umilinţă pe 9 decembrie, când a
pătruns în Parlament la modul cel mai ruşinos cu putinţă, ca redistribuit
naţional.

Altfel, am învățat de la Napoleon că nu e
bine să lupți prea des cu un singur inamic pentru că va învăța arta războiului
de la tine. Din fericire (pentru noi toţi), domnul Popescu este un biet imitator,
lipsit de imaginație și de talent, limitat de propria-i suficiență și condamnat
la eșec.