Baronul portocaliu Florin Popescu a dat o nouă probă de ipocrizie, prefăcându-se îndurerat peste măsură de ceea ce ar rezerva viitorul dâmboviţenilor. Prevestind Apocalipsa – falimente, şomaj, foamete – fostul stăpân al judeţului a încercat în fapt să plaseze încă o lovitură pasivă echipei USL, pe care o acuză că nu face în câteva luni ce el însuşi n-a fost în stare timp de patru ani. Şi pentru a vorbi la modul cel mai concret, proiectele de modernizare la DN 71 şi DN 7 au fost puse pe lista portocalie a priorităţilor încă din 2008.
…ŞI ALTE ŞIROAIE DE GRIJA PENSIONARILOR
Cot la cot cu Florin Popescu a combătut Iulian Vladu, baronetul de la Găeşti. Pentru că nu se putea lega de investiţii, de vreme ce Guvernul Ponta a alocat bani pentru podul de la Ioneşti, Vladu s-a apucat să dea lecţii despre indexarea pensiilor. Chestiune simplă pentru el acum, că e în opoziţie, mai ales că are experienţa tăierii ilegale a aceloraşi pensii la care a fost părtaş în guvernarea pedelistă, activând tot în Comisia de Muncă şi Protecţie socială.