Un parlamentar, persoană importantă, trage sfori să ajungă mai mare în partidul care l-a ajutat să obţină un nou mandat. La acest lucru lucrează de ceva timp, făcând lobby pe la grupurile de influenţă de la Bucureşti. Cel pe care îl sapă, cică, se bucură de susţinerea şefului cel mare. Ce nu ştie sau, poate da, este că, dacă parlamentarului îi va ieşi pasenţa, mulţi dintre cei care doreau să vină spre partid se vor răzgândi.
Gurile rele susţin că în organizaţia judeţeană a liberalilor e jale mare. Dezastrul rezidă din faptul că, după cum spun unele voci, în organizaţie au mai rămas liberali autentici cât să-i numeri pe degetele de la o mână. Başca, unii vin cu pretenţii de lideri şi, dacă ei sunt prea contestaţi, încearcă să-şi împingă prietenii în faţă, aspirând tot la şefie… Pe de altă parte, la ce a ajutat organizaţia prezenţa liberalilor autentici, dacă a ajuns să se compare, ca (ne)performanţă politică, cu cele din Harghita şi Covasna?
Unirea destinelor UNPR-PSD este un proces cu năbădăi. Negocierile par să fie cu “sânge pe pereţi”, căci obţinerea unor funcţii de către progresişti nu este aşa cum visau ei de uşoară. Având în vedere istoria recentă, nici nu e de mirare. Căci, vorba aceea: poţi să ierţi, dar nu să şi uiţi… Big Brother ştie!
