Noapte
Zi
23 April 2013
1 min read

Săptămâna Porţilor Deschise la Universitatea Valahia Târgovişte

Universitatea Valahia Târgovişte îşi va populariza oferta educaţională pentru acest an, în cadrul unei serii de manifestări menite să atragă viitorii studenţi. În perioada 22-27 aprilie, are loc Săptămâna Porţilor Deschise şi cuprinde o serie de manifestări organizate atât la nivelul Consiliului de Administraţie cât şi la nivelul facultăţilor.

Începând de luni, 22 aprilie şi până sâmbătă, în fiecare zi, pe platoul Prefecturii, fiecare facultate îşi prezintă oferta educaţională pentru noul an universitar cu principalele realizări obţinute. Acţiunea va avea loc cu sprijinul studenţilor UVT care vor prezenta oferta educaţională a universităţii. De asemenea, în fiecare seară, vor organizate momente artistice surpriză. “Suntem conştienţi că nu suntem suficient de bine cunoscuţi la nivelul comunităţii locale şi dorim ca acest eveniment să creeze premisele de a fi mai aproape de cei care sunt interesaţi de ceea ce reprezintă Universitatea Valahia Târgovişte, din punct de vedere al admiterii şi al procesului educativ şi, pe de altă parte, şi în ceea ce înseamnă rezultatele obţinute de Universitatea noastră. Deşi, suntem înfiinţaţi de doar 21 de ani, avem o serie de rezultate notabile care considerăm că trebuie să fie mai bine cunoscute de cei care locuiesc în judeţ”, ne-a declarat rectorul Universităţii Valahia Târgovişte, conferenţiar doctor Călin Oros.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Mişcarea Populară, sursă de umor şi indignare

Articolul Urmator

PROIECTELE CU FINANŢARE EUROPEANĂ AU SCHIMBAT ÎN BINE VALEA LUNGĂ

Ultimele Articole

Mergisus