Până la data limită – 15 iulie- au depus cereri de plată în cadrul Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi carne de vită din zonele defavorizate, 827 de crescători de animale, din localităţile dâmboviţene Barbuletu, Bezdead, Buciumeni, Iedera, Moroieni, Pietrosita, Pucheni, Rau Alb, Runcu, Valea Lunga, Varfuri, Valeni, Visinesti, Aninoasa, Doicesti, Glodeni, Ocnita.
“La Centrul Judeţean Dambovita al APIA, s-au primit 827 de cereri de la crescătorii din localităţile amintite, valoarea ajutorului financiar specific calculându-se anual, în lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană, la ultima cotaţie a lunii septembrie, care este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru un plafon maxim de 30.000.000 euro.Anul acesta se observă o creştere a numărului de cereri de sprijin faţă de 2012, când am avut 805 solicitări. Cuantumul ajutorului specific se calculează de către APIA, după finalizarea verificărilor, prin raportarea plafonului maxim la efectivul de capete eligibile din toate categoriile”, a precizat directorul executiv APIA Dâmboviţa, ec. Alexandra Gârleanu.
De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii acestora – persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale.