Noapte
Zi
22 July 2013
1 min read

Parlamentari mai mulţi, activitate mai puţină!

 

Mai mulţi parlamentari, mai puţine zile de lucru, mai multă migraţie politică, mai puţine proiecte devenite legi! Este bilanţul primei sediuni parlamentare din actualul mandat realizat de către Institutul de Politici Publice. Potrivit IPP, este una dintre sesiunile cu cea mai scăzută activitate în plen din Parlament, în perioada februarie – iunie 2013 fiind ținute 38 de ședințe de plen la Cameră și 37 la Senat și 12 ședințe de plen reunit (ca zile efective calendaristice cele două Camere au lucrat puțin peste 1 lună din 5!!!). Cea mai lungă ședință de plen reunit din această sesiune este cea din 6 februarie 2013, care a durat peste 15 ore și 30 de minute, fiind ședința în care s-a votat bugetul pe 2013. Analiza relevă că, deşi numărul de inițiative depuse de parlamentari este în medie cu 50% mai mare decât cele depuse de către Guvern, este îngrijorător faptul că, de exemplu, la nivelul anului 2013 doar 11% dintre toate proiectele dezbătute și devenite Legi au ca și inițiatori parlamentarii. Totodată, numărul proiectelor de lege depuse în Parlamentul României este mai mic cu 44% față de perioada similară a mandatului 2009 – 2012.

Migraţia politică, încurajată

Din punct de vedere al migrației politice, fenomen în continuare încurajat, din păcate, de partidele politice, în pofida declarațiilor publice, cei mai mulți parlamentari au plecat de la PP-DD – 17 deputați și 2 senatori către partidele din arcul guvernamental (mai ales spre PSD), urmat fiind de PDL cu 7 deputați și 2 senatori migrați la alte partide, așa cum IPP anticipa la începutul acestui mandat. 29 de deputați au migrat cel puțin o dată în această sesiune parlamentară. Principalele concluzii pe care IPP le-a tras după această primă sesiune parlamentară sunt că cele mai multe dintre proiectele de lege adoptate sunt inițiate de către Guvern, că Parlamentul a capitulat în fața Guvernului refuzând să își exercite funcția de control asupra politicilor guvernamentale. “De altfel, calitatea proiectelor inițiate de parlamentari rămâne foarte slabă, în parte și pentru că parlamentarii nu își formează staff-ul corespunzător și nu îi implică în activități de documentare și pregătire a inițiativelor legislative, preferând să le aloce exclusiv sarcini administrative. Din această perspectivă, deputații sunt mult mai superficiali, judecând după numărul de inițiative depuse și adoptate de Parlament, cele mai multe dintre acestea având drept inițiatori senatorii”, se mai arată în document.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Preţul grâului a coborât la un nivel derizoriu

Articolul Urmator

Corneliu Ştefan: Un alt mod de a face administraţie

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați