La început timid, cu pepeni de Dăbuleni aduşi din Grecia, bostănarii din Şerpărie, Prepeleac ori alte zone alese au reocupat oraşul. Aproape că nu este stradă mai cu vad pe unde să nu fi răsărit grămezi impresionante de pepeni, peste care tronează indivizi care n-au absolut nimic în comun cu munca pământului, dar nici cu regulile unui comerţ cât de cât civilizat. Un pavilion jegos, câteva scânduri susţinute cu bucăţi de bordură, o umbrelă de soare ponosită, grămada de pepeni, plus cântarul de cele mai multe ori măsluit, şi avem ingredientele unei afaceri de succes, pe principiul dacă nu curge, pică.

Şi, ca în fiecare an, a fost unsă din timp osia şi nu-i deranjează nimeni pe bostănarii de conjunctură. Şi, dacă şmecherii n-au avut nicio problemă să se aşeze pe acolo pe unde au avut chef, producători adevăraţi nu mai găsim nici măcar prin pieţele agroalimentare, unde n-au fost primiţi de clanurile care-şi dispută zonele de influenţă, să nu care cumva să vină cu preţuri mai mici, să le strice şmenurile.

Vizavi de toată această afacere, sezonieră, dar extrem de bănoasă de vreme ce se tot repetă de la an la an, se ridică cel puţin o întrebare de bun simţ: Cum se face că, între atâţia comercianţi stradali, nu şi-a găsit locul niciunul dintre numeroşii producători de pepeni din zona de sud a judeţului?

N-au ştiut cui să se adreseze din primărie? Sau le place să aştepte în marginea tarlalelor, până se îndură vreun bostănar de Târgovişte să vină să le ia pepenii cu 50 de bani kilogramul, să îi vândă apoi de trei ori mai scump?