Vizita delegaţiei dâmboviţene în Italia a fost una de succes, spune preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu. Recent întors în ţară, el a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că autorităţilor din provinciile respective le-au fost prezentate toate oportunităţile de investiţii din judeţ. Şeful administraţiei judeţene atrage atenţia, însă, că rezultatele vizitelor externe nu se vor concretiza prea curând.
Întâlnirile cu reprezentanţii unor firme de renume din provinciile italiene din diverse domenii de activitate l-au inspirat pe preşedintele Ţuţuianu care, odată întors cu knowhow-ul, vrea să-l aplice şi în judeţ, subliniind că principalul obiectiv rămâne atragerea investitorilor.
În plus, şeful CJ spune că, după vizitarea unei plantaţii pomicole, a ajuns la concluzia că şi în Dâmboviţa am putea planta kiwi, luând în calcul clima asemănătoare. Problemele ar putea apărea doar când vine vorba de tehnologie… În altă ordine de idei, Ţuţuianu a respins informaţiile apărute în presă cu privire la investiţii în terenurile de golf, precizând că nu se pricepe deloc la acest sport şi, mai mult decât atât, „dacă îmi daţi o crosă, ori îmi dau singur cu ea peste picioare, ori, dacă este vreun adversar politic prin zonă, o folosesc în alt mod”. În vizita din Italia, preşedintele CJ a fost însoţit de 4 parlamentari USL, respectiv deputaţii Ionuţ Săvoiu, Stanciu Zisu şi Georgică Dumitru şi senatorul Valentin Calcan, care, potrivit declaraţiilor lui Ţuţuianu, au dat consistenţă întâlnirilor. ”Sper să ataşez acestui grup şi alţi parlamentari cu care să promovăm interesele judeţului”.