Târgovişteanul Florin Cergan, fiul judecătoarei Cârstoiu Veronica, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 50.000 de euro. Banii urmau să ajungă la magistraţi, prin intermediul judecătoarei Cârstoiu, pentru ca aceştia să pronunţe soluţii favorabile în cauze penale. Procurorii susţin că mita ajunsă la judecătorii de la CAB, prin intermediul lui Florin Cergan, se ridică la un milion de euro.
Florin Cergan, absolvent al facultăţii de Teologie şi fost preot la Lăculeţe este cunoscut în Târgovişte ca autor al teribilului accident rutier petrecut pe 8 martie 2011, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe bulevardul I.C.Brătianu, în care şi-au pierdut viaţa preotul din Gheboaia, soţia şi fiica acestuia. Chiar dacă a părăsit locul accidentului – circumstanţă agravantă în asemenea cazuri, Cergan a scăpat până acum nepedepsit, datorită relaţiilor suspuse ale mamei.