Noapte
Zi
28 September 2013
1 min read

Cornăţelu – Centru de excelenţă pentru tradiţii educaţionale ale turismului rural

Vineri a avut loc inaugurarea Centrului de excelenţă (cazare şi recreere) pentru tradiţii educaţionale ale turismului rural situat în satul Bolovani din comuna Cornăţelu. Este vorba de o investiţie de 551.314 euro, dezvoltată în cadrul unui proiect finanţat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, sub conceptul arhitectului Şerban Sturdza. Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea activităţilor turistice în zona localităţii Cornăţelu, contribuind la creşterea numărului de locuri de muncă, dar şi creşterea atractivităţii zonei pentru alte investiţii.

Adrian Ţuţuianu – preşedintele CJD – ,,De ce e important acest proiect pentru Cornăţelu? În primul rând, ca exemplu pentru toată lumea că se poate face ceva dacă ai un pic de pricepere, foarte multă insistenţă şi apelezi la consultanţii potriviţi. În al doilea rând, pentru că dezvoltarea turismului rural cred că trebuie să fie o prioritate pentru noi, ca judeţ, şi pentru această ţară. Şi, în al treilea rând, pentru că dacă va dezvolta această bază, vor fi din ce în ce mai mulţi oameni care vor veni aici, vom avea şi rezultate economice, dar vom avea şi rezultate în planul a ceea ce înseamnă promovarea acestei ţări şi tradiţiile educaţionale,,.

Corneliu Vişoianu, manager de proiect: ,,Cred că a ieşit un lucru frumos, care este reprezentativ chiar pentru ţară, nu doar pentru zona noastră. Vreau să-i mulţumesc soţiei pentru că m-a răbdat în tot acest timp, familiei în ansamblu, copiilor, pentru că asta este, de fapt, motivaţia principală. Pentru ei facem, pentru ei construim, pentru ziua de mâine, care sperăm să fie măcar la fel luminoasă ca cea de astăzi.”

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Moreni – un municipiu care îşi schimbă aspectul de la zi la zi

Articolul Urmator

Cod Galben

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Dâmbovița Arena prinde contur! 

Cel mai mare complex sportiv din județul Dâmbovița prinde contur.

Lucrări în ritm susținut pentru modernizarea DJ712 Târgoviște-Șotânga-Vulcana Pandele-Brănești-Pucioasa

Unul dintre cele mai importante proiecte de reabilitare și modernizare