Ne-a fost remis, la redacţie, un comunicat de presă din partea conducerii PDL Dâmboviţa, semnat de preşedintele interimar al BPJ – Jean Popescu. Mesajul este următorul: ” Joi 12 septembrie 2013, domnul Florin Popescu a convocat, în nume propriu, în mod nestatutar şi ilegal, o întrunire a Ligii Aleşilor Locali PDL, în vederea alegerii conducerii acesteia. La această întrunire, pentru a crea cvorumul necesar, au fost invitate şi persoane care nu sunt membri de partid şi nici nu au statutul de aleşi locali. Menţionăm că această întrunire nu are girul conducerii actuale a PDL Dâmboviţa, întrucât în calendarul stabilit de către Biroul Permanent Naţional, constituirea Ligii Aleşilor Locali este prevazută în perioada octombrie – noiembrie 2013 si va fi pregatită de Biroul Permanent Judeţean Dâmboviţa. Această acţiune are acelaşi efect ca şi întrunirea Colegiului Director Judeţean, nefiind decât o acţiune de oragnizare a domnului Florin Popescu, pentru a da impresia că stăpâneşte şi gestionează problemele organizaţiei PDL Dâmboviţa. Rugăm membrii şi aleşii locali ai PDL Dâmboviţa să se disocieze de acţiunile domnului Florin Popescu, acţiuni care sunt nestatutare şi nelegale, aducând prejudicii de imagine Partidului Democrat Liberal”.