Săptămâna trecută, reprezentantii GAL Titu au anuntat lansarea celei de-a treia sesiuni de apeluri de proiecte pentru beneficiari publici şi privaţi. Cu aceeaşi ocazie, a fost facută publică modificarea strategiei de dezvoltare locală a GAL Titu, modificare ce s-a impus datorită necesităţilor constatate în teritoriu de la începutul funcţionării GAL- ului şi până în prezent.
« A trebuit să facem modificări în urma solicitărilor făcute de beneficiarii noştri. S-au introdus două noi măsuri – Măsura 312 – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi şi Măsura 125 – Îmbunăţăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii. Am suplimentat banii pentru Măsura 322, deoarece în prima fază nu am avut bani pentru toate cerinţele. Toate aceste modificări care au fost făcute, le avem într-un buletin informativ, ataşat pe site-ul nostru: www.galtitu.ro. Planul de dezvoltare este şi el afişat pe site, atât varianta iniţială, cât şi cea modificată. Varianta modificată a fost aprobată pe 9 decembrie, de către minister. La momentul de faţă, proiectele sunt în lucru si suntem siguri că, desi am pornit treaba mult mai târziu decât cele mai multe GAL-uri din ţară, vom recupera timpul pierdut. Estimăm că în cele trei sesiuni (cele două anterioare şi prezenta – n.r) o să absorbim mai mult de 85% din totalul de 2.550.000 euro cât avem disponibil pentru proiecte, iar pentru diferenţă va mai exista o sesiune şi la inceputul anului viitor”, a declarat Alexandru Ţachianu, managerul GAL Titu.
Completându-şi colegul mai tânăr, Ion Nicolae, preşedintele şi reprezentantul legal al GAL Titu a adăugat că eforturile depuse într-un timp atât de scurt au fost mari dar, datorită faptului că “la Titu s-a creat o echipă vie, care funcţionează foarte bine chiar şi în situaţii limită, am reuşit performanţa de a face ca GAL Titu să funcţioneze foarte bine, chiar dacă cu doar câteva luni ân urmă unii nu ne mai dădeau nicio şansă”.