Noapte
Zi
10 December 2013
2 mins read

Problema căldurii în şcolile târgoviştene, parţial rezolvată

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa – Luminiţa Preda, inspector general şi Ovidiu Băsceanu, inspector general adjunct au susţinut o conferinţă de presă ce a avut drept subiect o temă din cauza căreia Târgoviştea ţine de ceva vreme prima pagină a ziarelor. Este vorba despre încălzirea şcolilor. Luminiţa Preda a menţionat că, pentru perioada 9-13 decembrie şi 16-20, dacă caloriferele electrice nu vor asigura confortul termic necesar elevilor, rămâne la latitudinea unităţilor de învăţământ dacă vor suspenda cursurile.

154 de calorifere electrice, oferite cu titlul de sponsorizare de către Carpatcement Holding, au fost distribuite duminică în opt unităţi de învăţământ. Alte 156, asigurate de către Primăria Municipiului Târgovişte au fost distribuite astăzi.

Referitor la posibilitatea suspendării cursurilor, începând chiar de azi, inspectorul școlar general Luminița Preda a precizat: “Având în vedere că, în cazul unităților de învățământ care nu beneficiază de agent termic, există în acest moment o soluție alternativă pentru încălzirea sălilor de clasă, s-a hotărât continuarea procesului de învățământ, fără mutarea elevilor dintr-o unitate școlară în alta. Cursurile se vor desfășura după un orar stabilit în fiecare unitate școlară, ora având 45 de minute, iar pauza 5 minute. În același timp, în funcție de condițiile meteorologice și de eficiența soluției alternative identificate, unitățile școlare pot hotărî în Consiliul profesoral și cu acordul Inspectoratului Școlar Județean, încetarea cursurilor în săptămânile 9-13 decembrie și 16-20 decembrie, caz în care vor întocmi un grafic de recuperare a orelor de curs. În vederea continuării procesului de învățământ și, mai ales, a susținerii tezelor, sălile de clasă vor fi încălzite cu calorifere electrice”.

După ce la Liceul I.H.Rădulescu, vineri, a fost pusă în funcțiune centrala termică, inspectorul școlar Luminița Preda, a declarat că zilele acestea – marţi, miercuri – se așteaptă să se întâmple același lucru și la Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino, Liceul Constantin Brâncoveanu și Școala Nr.9.

Duminică, aşa cum a precizat vineri seara deputatul Radu Popa, consilier al primului ministru, Remus Pricopie – ministrul Educaţiei, a venit personal la Târgovişte pentru a se interesa de situaţia încălzirii în unităţile de învăţământ. Însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi de inspectorul şcolar general, a vizitat majoritatea locaţilor în care sunt probleme, purtând discuţii cu echipa managerială a fiecărei şcoli.

În încheierea conferinţei, conducerea ISJ a subliniat că va urmări îndeaproape dacă lucrările privind montarea centralelor termice decurg cum trebuie, potrivit graficului dat publicităţii.

 

Primăria Târgovişte vine cu precizări :

Primarul Gabriel Boriga a convocat duminică, 8 decembrie 2013, o ședință de îndată a Consiliului Local Municipal pentru rezolvarea imediată a problemei legate de încălzirea instituțiilor de învățământ din municipiu.

În urma unei analize atente, s-a hotărât ca școlile rămase fără agent termic în această perioadă să primească din partea primăriei calorifere electrice pentru buna desfășurare a orelor de curs.

Această soluție va fi menținută până în momentul în care toate lucrările pentru instalarea centralelor termice din școli și licee vor fi finalizate.

Primăria Municipiului Târgoviște dorește să mulțumească părinților, elevilor și cadrelor didactice pentru înțelegerea de care au dat dovadă în această perioadă dificilă pentru întreaga comunitate.

 

Ultima oră

Se pare că după ce centralele termice vor fi montate în toate unităţile de învăţământ şi vor deveni şi funcţionale, caloriferele electrice vor ajunge la categoriile defavorizate care nu au avut posibilitatea achiziţionării unor centrale de apartament.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Inaugurare amânată

Articolul Urmator

Finanţare pentru al doilea proiect de realizare a Registrului agricol în format electronic

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Târgoviște: Ultima etapă de aviotratamente, reprogramată pentru perioada 26 – 31 august

Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința populației că, în perioada

APEL CĂTRE TOȚI TÂRGOVIȘTENII POSESORI DE CÂINI! Sterilizarea gratuită, încă valabilă!

Primarul Cristian Stan îi îndeamnă pe toți târgovişteni posesori de