În perioada 07 – 16.03.2014, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dâmboviţa (CPECA) Dâmboviţa a organizat un curs de formare de bază pentru voluntarii antidrog.
Obiectivele cursului au vizat dezvoltarea unor abilităţi şi competenţe în domeniul educaţiei antidrog de către voluntarii participanţi pentru implicarea ulterioară a acestora în activităţi preventive specifice de tipul educaţiei între egali.
Cursul a avut durata de 40 de ore, iar materialul de formare prezentat a avut la bază „Manualul formatorului” elaborat de specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog.
Temele de curs au fost prezentate folosindu-se metode moderne interactive ce au stimulat comunicarea eficientă şi implicarea activă a voluntarilor.
Principalele teme prezentate au făcut referire la:
1. Voluntariat. Drepturi şi obligaţii. Sarcini şi responsabilităţi
2. Descrierea Agenţiei Naţionale Antidrog şi a activităţii de
voluntariat din cadrul acesteia
3. Definirea conceptelor de bază: drog, Dependenţă, toleranţă, etc.
4.Clasificarea drogurilor
5.Efectele bio-psiho-sociale ale consumului de droguri
6 Comunicarea. Abilităţi de comunicare.
În perioada imediat următoare, noii voluntari formaţi în educaţia antidrog vor participa, alături de specialiştii CPECA Dâmboviţa, la activităţi de prevenire a consumului de droguri în mediul şcolar şi în comunitate.



