Noapte
Zi
25 March 2014
1 min read

Măsuri imediate pentru ca incidente de genul celui petrecut la Aninoasa să nu se repete

Ca urmare a mai multor sesizări primite din partea cetăţenilor din Comuna Aninoasa, preponderent din satele Viforâta şi Săteni, care reclamau prezenţa unor impurităţi în apa potabilă, Compania de Apă a recoltat un număr de 12 probe. Cinci dintre aceste probe de apă s-au dovedit a fi neconforme, şi în ciuda faptului că au fost dispuse câteva măsuri urgente, mai multe persoane care au consumat apă infestată au ajuns la spital, acuzând stări de vomă şi afecţiuni ale sistemului digestiv.

Cauza incidentului a fost explicată de directorul general Staicu Dorin, care nu a omis nici să prezinte scuze în numele CATD. Acesta a precizat că infestarea apei furnizate consumatorilor din Aninoasa s-a produs prin infiltrarea, în conductele golite, a conţinutului unor conducte de canalizare care au aparţinut SN Petrom. Punctul nevralgic a fost localizat în proximitatea pasarelei peste calea Ferată din zona de nord a oraşului, unde conducta metalică de alimentare cu apă este pozitionată lângă canalizare.

La golirea conductei a fost aspirată apă infestată iar la umplerea reţelei, aceasta a ajuns la robinetele consumatorilor. Imediat după primirea reclamaţiilor, apa din reţeaua de la Aninoasa a fost purjată şi a fost executată o clorinare la nivelul maxim admis. Directorul general Dorin Staicu a precizat că,in prezent, apa se încadrează în parametrii calitativi şi a remarcat un aspect nu mai puţin important. Un incident similar s-ar fi produs în anul 2012, fără ca atunci să fie identificată cauza ori dispusă vreo măsură reparatorie. De această dată situaţia este cu totul alta, fiind identificată şi posibilitatea de remediere. Cu costuri de aproximativ un miliard de lei va fi înlocuită, pe o lungime de 300 de metri, conducta metalică deteriorată, cu conductă din polietilenă, mai rezistentă şi cu durată de exploatare mai mare.

 

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Bani mai mulți pentru 234.000 de pensionari

Articolul Urmator

Au consumat apă de la robinet şi au ajuns la spital

Ultimele Articole

Mergisus