Fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu, actualmente preşedinte al PMP Dâmboviţa, a avut o răbufnire în momentul în care a fost solicitat să comenteze atitudinea PDL faţă de Florin Popescu şi remarca lui Vasile Blaga vizavi de Elena Udrea, care ar fi “schimbat doar tocurile de la pantofi”: “Hoţi şi bădărani care au furat urna cu voturi (la alegerile interne din vara trecută n.r.). Despre Blaga nu discut; despre morţi numai de bine!”
Rădulescu a apreciat că reacţia vehementă nu-şi avea rostul, fiind în fond vorba de campania PDL, dar a recunoscut în schimb că anchetarea deputatului Florin Popescu afectează Partidul Mişcarea Populară în perspectiva alegerilor din 25 mai: “Trebuie să fiu sincer, să recunosc faptul că cei mai afectaţi suntem noi, la Dâmboviţa. Dar într-un fel e bine că se alege grâul de neghină, vedem cine este cu adevărat alături de noi.”
PMP Dâmboviţa va fi sprijinit în judeţ şi de Fundaţia Mişcarea Populară, preşedintele filialei locale, Iulian Brezeanu, precizând că vor fi observatori la nivelul fiecărei secţii de vot.