Noapte
Zi
17 April 2014
3 mins read

CJPC ne învaţă să cumpărăm inteligent

In perioada 01.04.2014 – 15.04.2014, comisarii CJPC( Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dâmboviţa) au efectuat o acţiune tematică de control, privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea si modul de etichetare, prezentare publicitate şi comercializare a produselor alimentare specifice Sărbătorilor Pascale (carne preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată si produse de ciocolată). Au fost verificaţi o serie de  operatori economici şi au fost aplicate advertismente şi amenzi contravenţionale.

Cel mai ,,vânat’’ şi mai ,,păgubit’’sector a fost comercializarea cu carne preambalată. Astfel, au fost controlaţi 12 operatori economici, care comercializau carne preambalată şi produse din carne, fiind controlată o cantitate totala de 85 kg de carne, din care 77 kg au prezentat abateri cu privire la informarea consumatorilor asupra  denumirii producătorului/importatorului si neafişarea preţului de vânzare într-o formă clară, lizibilă si uşor de identificat. S-au aplicat  9 amenzi contravenţionale, în valoare de 9000 lei şi doua avertismente, fiind oprită de la comercializare o cantitate totală de 71 kg, în valoare de 901.1 lei.

   De asemenea, comisarii CJPC ne dau sfaturi avizate pentru a cumpăra inteligent şi în cunoştinţă de cauză, evitând astfel posibile cazuri de îmbolnăviri.
SFATURI PENTRU CONSUMATORI

 

Carnea de miel
Cumpăraţi numai din măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe;
Carnea trebuie să prezinte ştampila sanitară-veterinară, să fie elastică şi să nu prezinte suprafaţa lipicioasă şi urât mirositoare.
–      La cumpărarea produselor din carne, acordaţi atenţie deosebită la aspectul produsului, atât exterior, cât şi în secţiune, dacă este posibil;
–      Nu achiziţionaţi produsele la care suprafaţa este măzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros si culoare modificate, consistenţă nespecifică sortimentului, cu grăsime acumulată sub membrană, aspect de vechi ;
–      Urmariţi modul de etichetare al produselor din carne, nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare, a datei durabilităţii minimale/ datei limită de consum şi a ingredientelor alergene;
–      Refuzaţi produsele din carne pentru care aveti îndoieli, privind calitatea şi modul de informare prin etichetare;
–      Refuzaţi produsele din carne, pe care nu este înscrisă data durabilităţii minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită;
–      La cumpărarea produselor alimentare şi, implicit a produselor din carne, solicitaţi  şi păstraţi bonul de casă, pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs;
–      Nu cumpăraţi produse din carne din locuri neautorizate – comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă, cu care să justificaţi tranzacţia comercială, şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur, care poate să vă afecteze sănătatea.
Ouă
Evitaţi cumpărarea ouălor, a căror coajă este crăpată, murdară sau spartă;
La spargere, ouăle nu trebuie să prezinte albuşul tulbure sau amestecat cu gălbenuşul ;
Verificaţi data durabilităţii minimale, care este înscrisă pe ambalaj, în cazul ouălor ambulate, sau pe un afiş, împreuna cu alte informaţii, precum categoria de calitate, categoria de greutate, o menţiune a metodei de creştere etc.
Vopsea de ouă
Cumpăraţi vopsea de ouă numai din locuri autorizate;
Urmariţi încadrarea produsului în data durabilităţii minimale.
Atenţie! La vopsirea ouălor, nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Utilizarea altor tipuri de vopsele poate prezenta pericol pentru sănătate.
Produse de patiserie
Cumpăraţi produse numai din locuri autorizate;
Spaţiile de comercializare trebuie să fie in permanenţă curate şi bine întreţinute;
Se va avea în vedere că produsele de patiserie neambalate trebuie comercializate în termen de 24 ore de la data fabricaţiei (acestea fiind scutite de indicarea datei durabilităţii minimale);
Vin
Cumpăraţi produse numai din locuri autorizate;
Nu vă lăsaţi “ademeniţi” de vânzătorii din pieţe sau din alte locuri neautorizate, care vând produsele în recipiente PET refolosite, care vă oferă degustarea produselor, prin intermediul dopurilor recipientelor, pentru a dovedi “calitatea naturală” a produsului;
Verificaţi etanşeitatea recipientelor.

 

 

 

 

                                              

 

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Poliţia Dâmboviţa avertizează: ,,Atenţie la metodele de înşelăciune prin telefon!’’

Articolul Urmator

Teodor Baconschi, atac dur la PNL

Ultimele Articole

Mergisus