După un an şi jumătate în care nu s-a făcut mai nimic şi a fost reziliată înţelegerea iniţială cu contructorul, la Găeşti urmează să fie semnat, vineri, contractul de execuţie pentru proiectul de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare.
Rămâne însă nerezolvată situaţia de la Titu, unde persistă riscul de neimplementare a proiectului finanţat din POS Mediu. La Titu vor demara procedurile de achiziţie abia după sărbători şi există posibilitatea încheierii procedurii de atribuire a lucrărilor în luna iulie. Compania de Apă se confruntă cu dificultăţi şi legat de alte contracte de lucrări din cadrul Proiectului “Reabilitarea şi extinderea infrastructurii de apă uzată în Dâmboviţa”, generate în primul rand de falimentul unor constructori dar şi de modul de comunicare-colaborare dintre Companie, constructori, consultanţi şi Ministerul Mediului. Într-un clasament neoficial, Dâmboviţa este pe locul 19, din punct de vedere al riscului de neimplementare a proiectelor de apă canal.



