Vineri, 23 mai 2014, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, s-a desfăşurat la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia din Târgovişte, Conferinţa Pastoral-Misionară de Primăvară intitulată Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie sub aspect biblico-patristic, dogmatic-moral, liturgic şi pastoral, pentru preoţii din Protoieriile Târgovişte Nord şi Pucioasa.
Evenimentul duhovnicesc şi educaţional a debutat cu slujba Te Deum-ului, după care, Înaltpreasfinţia Sa, în cuvântul Său de învăţătură, a punctat elementele principale ale întâlnirii, evidenţiind importanţa pastorală a celor două Sfinte Taine, dar şi principalele provocări misionare legate de acestea.
Preoţi referenţi au abordat multiple aspecte legate de Sfânta Euharistie şi Sfânta Spovedanie, atât din punct de vedere ştiinţific, teologic, cât şi din punct de vedere practic, pastoral şi liturgic, împărtăşind celor prezenţi din experienţa lor parohială.
La finalul întâlnirii, a avut loc o rodnică dezbatere asupra tematicii conferinţei, dar şi cu privire la chestiuni curente ale vieţii de credinţă de la parohii.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei