Noapte
Zi

Felicitari

GIF 1 GIF 2 GIF 3
19 May 2014
1 min read

Spectacol şi adrenalină pe pista de motocros de la Sângeriş

Câteva mii de spectatori au urmărit întrecerile de enduro şi motocros organizate de Primăria Moreni pe traseul de la Sângeriş. Sâmbătă, zi cu câteva averse de ploaie, întrecerea enduro, o premieră în Dâmboviţa, a pus mari probleme competitorilor.

Iubitorii sporturilor cu motor au avut însă parte de un adevărat regal duminică, pe un traseu dificil dar nu imposibil, care a solicitat la maxim atât concurenţii cât şi motoarele, care au lăsat uneori impresia că plutesc efectiv peste noroi. Este pentru al treilea an în care administraţia locală organizează competiţia, contând acum ca etapă zonală, încercând să reînvie o tradiţie, poate chiar să repună “pe roţi“ o echipă competitivă de motocros, cum exista pe vremuri la Clubul Flacăra.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Ministerul Muncii vine în sprijinul tinerilor șomeri

Articolul Urmator

Pregătiri pentru alegeri

Ultimele Articole

SĂRBĂTOAREA IZVORUL TĂMĂDUIRII LA MÂNĂSTIREA NUCET

  Numeroși credincioși au luat parte vineri, 25 aprilie 2025, la ceremoniile legate de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii de la Mânăstirea Nucet, din apropierea Municipiului Târgoviște. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica

Doi urși văzuți pe câmpul de la Colanu

Alarma a fost dată în această dimineață, în jurul orei 6:30. Un cetățean a sunat la 112 și a relatat că a văzut doi urși pe câmpul dintre Colanu și Dumbrava-Lucieni. Primăria
Mergisus