Excesul de umiditate şi grindina care a căzut, în două rânduri, a înjumătăţit, din punct de vedere cantitativ, recolta de fructe din zona de nord vest a bazinului pomicol al Văii Dâmboviţei, vorbind aici de comunele Văleni şi Malu cu Flori. Ing. Viorel Cigăran, şef serviciu la Direcţia Agricolă, a estimat că pierderile sunt inclusiv de ordin calitativ. Nu şi-au produs efectele scontate tratamentele fitosanitare şi se estimează la câteva sute de hectare suprafaţa livezilor calamitate, în proporţie de peste la 50 %.
Cele mai mari pierderi le înregistrează proprietarii plantaţiilor de meri, de unde cel mult jumătate din fructe vor putea fi comercializate pe pieţele agroalimentare.
O bună parte din fructe va putea fi folosită exclusiv pentru industrializare iar consecinţele vremii nefavorabile şi ale atacurilor dăunătorilor vor fi resimţite şi anul viitor.



