Alianţa Creştin Liberală, cea dintre PNL-PDL, nu îi sperie deloc pe UNPR-iştii dâmboviţeni, care văd în Marele PNL fie un adversar valoros, demn de lupta cu alianţa PSD-UNPR-PC, fie o alianţa conjuncturală, fără cheag, care se va disipa după alegeri. Iată ce au declarat liderii Cezar Frăţilă, preşedinte UNPR Târgovişte, şi Radu Marian, preşedinte UNPR Dâmboviţa:
,,Eu văd în acest aspect o normalitate. Am asistat în ultimii ani la coagularea politicii de centru stânga. Era clar că şi pe centru dreapta trebuia să se întâmple acest lucru. Într-un fel, este de salutat, pentru că ai un adversar cu care poţi să lupţi, la nivelul ideilor, programelor. Noi facem paşi către o democraţie politică adevărată. Sunt adeptul pluripartidismului, într-o ţară în care se unesc forţele, pentru a demara nişte proiecte, pentru a da drumul la motoare, dar nu trebuie să fie zeci de mii de partide. Acestea trebuie să coaguleze forţe politice de stânga şi de dreapta, care, prin votul cetăţenilor, din patru în patru ani, din opt în opt ani, să vină cu programe şi măsuri concrete. Nu şapte voci. Cea mai mare problemă pe care o are Marele PNL este că nu are lider. După campania electorală, cred că cel care va fi cel mai bine cotat, va prelua şi puterea partidului. S-ar putea să vedeţi o surpriză frumoasă a lui Călin Popescu Tăriceanu, ca lider de dreapta”a declarat Cezar Frăţilă.
Pe Radu Marian, însă, dreapta nu îl sperie şi nu îi stârneşte competitivitate: ,, Eu consider că această alianţă este pur electorală şi se va disipa după alegerile prezidenţiale, pentru că se vede în teritoriu că structurile PDL şi PNL au rămas aceleaşi. Electoratul o să-i taxeze.” a declarat acesta.