Noapte
Zi
28 July 2014
1 min read

Noul partid de dreapta- “o alianţă a neputinţei”

   Radu Popa, deputat PSD de Târgovişte şi consilier pe probleme politice al primului ministru Victor Ponta, a pus tunurile pe noua alianţă de dreapta, a cărei construcţie a criticat-o în termeni duri:

”Congresul- fuziunea- alianţa- parastasul de sâmbăta trecută nu arată altceva decât disperarea după putere.Ceea ce s-a întâmplat acum două zile ( sâmbătă ,26 iulie n.n) e o mineriadă politică, pentru că domnul Klaus Johannis şi colegii săi vor să ne întoarcem la vremea închiderii spitalelor, a tăierilor de pensii şi de salarii.” Deputatul Radu Popa a apreciat că, “prin această alianţă a neputinţei, liberalii şi colegii lor au făcut maculatură din cele 7,4 milioane de voturi prin care românii s-au pronunţat împotriva regimului dictatorial al lui Traian Băsescu.”

În opinia sa, Mihai Răzvan Ungureanu este singurul câştigător de pe urma acestei “nunţi fără miri şi fără naşi.”

În privinţa alegerilor prezidenţiale, pentru consilierul primului ministru Victor Ponta nu există dubii:”Dacă la alegerile europarlamentare i-au bătut, la prezidenţiale o să-i desfigurăm!”

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Pregătiri pentru Ziua Comunei Şotânga

Articolul Urmator

Fermierii dâmboviţeni, învăţaţi să se pună la adăpost de riscuri

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați