Luni, 17 noiembrie a.c, a avut loc festivitatea de premiere a celei mai bune inițiative înscrise la ,,Ora de Voluntariat”, din județul Neamț, un proiect Carpatcement, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț.
În cadrul proiectului au fost înscrise 72 de inițiative, venite din partea a 42 de unități școlare nemțene. Inspectoratul Școlar Județean Neamț a susținut și promovat demersul Carpatcement, iar compania a premiat cel mai bun proiect de voluntariat cu o tabletă.
Locul 1 în competiția voluntarilor din Neamț a fost ocupat de către doamna profesor coordonator Luminița Cotfasă de la Școala cu clasele I-VIII, nr. 1, Bicaz. Aceasta, împreună cu elevii săi, au dorit să le ofere copiilor săraci o șansă, prin colectarea și donarea de bunuri materiale pentru a-i sprijini în efortul lor spre un trai mai bun.
La activități au luat parte peste 100 de cadre didactice și aproximativ 2.500 de elevi.
Proiectul „Ora de voluntariat” are ca obiectiv principal implicarea tinerilor în activităţi sociale sau ecologice care să contribuie la dezvoltarea durabilă a societăţii din care fac parte. Din acest motiv, profesorii şi diriginţii au un rol semnificativ în îndrumarea, coordonarea şi delegarea activităţilor elevilor.
„Ora de voluntariat” s-a născut în întâlnirile „Sfatul Bătrânilor” la care participă de fiecare dată și reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare. A pornit de la ideea implicării sociale proactive pe care, cu ajutorul Inspectoratelor Școlare am extins-o în toate județele unde deținem fabrici de ciment. Suntem foarte recunoscători cadrelor didactice din județul Neamț care s-au înscris într-un număr atât de mare, dar mai ales elevilor care s-au străduit să facă lucrurile mai bune în comunitatea lor.”, a declarat, Marius Lupa, director al Fabricii de Ciment Tașca.