Ieri, 8 ianuarie a.c., polițiștii de la Serviciul Investigații Criminale din cadrul IPJ Dâmbovița l-au reținut pe numitul Florin Octavian Ionescu, zis ,,Usturoi”, principalul suspect în cazul crimei de la Doicești.
,,Usturoi” împreună cu un alt individ, au fost identificați ca fiind principalii suspecți de uciderea unui tânăr de 27 ani, găsit fără viață pe un câmp din apropierea locuinței, măcelărit și executat în stil mafiot. La momentul respectiv s-a speculat faptul că victima a avut parte de o îngrozitoare crimă deoarece nu și-ar fi reglat anumite conturi cu făptuitorii.
Se pare că acesta, împreună cu Dragoș Varlam, complicele său, ar fi plecat peste hotare pentru a se sustrage urmăririi penale, aplicate în cauză.
Potrivit informațiilor furnizate de către IPJ Dâmbovița, suspectul a fost reținut și introdus în arestul poliției dâmbovițene. Anchetatorii îl caută în momentul de față și pe al doilea bărbat, bănuit că ar fi luat parte la îngrozitoarea infracțiune.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă să petreacă după gratii până la 25 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.