Pe un ton voit împăciuitor,de parcă n-ar fi avut atâtea contre din noiembrie încoace,preşedintele PSD Dâmboviţa a transmis un mesaj ambiguu,deloc surprinzător pentru cine are habar cât de cât cum se face politică în Târgovişte şi prin împrejurimi. Abordând tema modificării legilor electorale,”opinia personală “a lui Adrian Ţuţuianu este aceea ca ,în situaţia vacantării unui post de primar sau a unui loc in Parlament după jumătatea mandatului,să nu se mai organizeze alegeri parţiale anticipate. Acesta a avut grijă să sugereze că este pe aceleaşi coordonate cu conducerea centrală a partidului,cel puţin în această priviinţă, dar şi să declare că nu se teme de o nouă confruntare electorală.Adică,după un anumit moment,organizarea de alegeri nu se mai justifică,pentru că n-ar mai fi atractive nici pentru candidaţi,nici de interes pentru public.Plus cheltuielile deloc de neglijat, de la buget dar şi din partea partidelor.
Un discurs radical schimbat raportat la toamna trecută, dar insuficient pentru a ascunde adevăratul motiv al acestei atitudini de <non kombat>.În realitalitate niciunul dintre favoriţii săi nu e apt şi nici dornic să intre în lupta pentru Primăria Târgovişte, ,frica de o eventuală înfrângere fiind de neînchipuit.