În cadrul ședinței ordinare a Colegiului Prefectural de azi, 27 martie a.c., a fost prezentat și supus spre aprobare ,,Planul comun de măsuri pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică”, în perioada premergătoare și în timpul Sărbătorilor Pascale. Acest plan va fi pus în aplicare în perioada 28 martie-12 aprilie a.c, a fost conceput de trei instituții, aflate în parteneriat: Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița (IPJ), Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor(DSVSA) și are în vedere protejarea sănătății cetățenilor, prin verificarea și combaterea transportului și comerțului ilicit de animale, de produse agroalimentare și de origine animală.
,, Noi ne-am prevăzut un management al acțiunilor, respectiv să avem în vedere comercializarea produselor agroalimentare de persoane care nu au certificate de producător, eliberat, care au certificate de producător suspendate, neavizate, cu viza expirată, neconcordanța documentelor, comercializarea altor produse decât cele menționate în certificatul de producător, verificarea transportului de animale, de produse de origine animală, de furaje, fără certificate, documente sau alte acte prevăzute de legislația DSVSA, neconcordanța dintre situația depistată la control și atestările din certificatele sanitare de transport sau din alte documente, depistarea persoanelor care se ocupă cu furturile de animale, cu comercializarea ilegală a animalelor și a produselor de origine animală. Pentru a depista aceste cazuri, vom derula acțiuni punctuale în piețe, târguri și oboare, pe arterele de circulație rutieră, pentru verificarea legalității transporturilor și produselor de origine animală. Vom identifica toate carmangeriile, abatoarele sau alte puncte de sacrificare a animalelor, pentru a dispune măsuri de control sanitar-veterinar”, a prezentat comisar șef Danil Zepiși, Inspector șef al Inspectoratului de Poliție al județului Dâmbovița.
Potrivit directorului DSVSA Dâmboviţa, dr.Sandu Tolea, Direcţia Sanitar Veterinară va lua în vizor verificarea şi înregistrarea animalelor, monitorizarea locaţiilor în care se află acestea, în special a ovinelor, bunăstarea animalelor în timpul transportului şi facilităţile de tăiere.