Noapte
Zi
30 April 2015
1 min read

Elevii dâmboviţeni s-au întrecut la concursul “CU VIAŢA MEA APĂR VIAŢA”

Miercuri – 29 aprilie 2015, Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” din Municipiul Târgovişte a fost gazda etapei judeţene, categoria liceu şi gimnaziu, a concursului “CU VIAŢA MEA APĂR VIAŢA”, competiţie organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmbovița.
Concursul cu tematică de protecţie civilă se organizează anual cu elevii de şcoli şi licee, are caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv şi a constat în susţinerea a trei probe, una teoretică şi două practice (transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 m; deplasarea cu masca pe figură într-un raion de obstacole, contaminat).
La competiţie au participat cinci echipaje de la ciclul liceal (clasele IX – XI) şi un echipaj de la ciclul gimnazial (clasele V – VIII).
În urma desfăşurării probelor de concurs, locul întâi, la ciclul liceal a fost câștigat de echipajul Liceului “Goga Ionescu” Titu, iar la ciclul gimnazial echipajul Școlii “I.A.Brătescu Voinești” Târgovişte.
Echipajele clasate pe locul I s-au calificat pentru faza următoare şi vor reprezenta judeţul Dâmboviţa la etapa pe regiune de dezvoltare.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Prefectul face presiuni asupra primarului de la Găești ?

Articolul Urmator

Ruta feroviară Târgoviște-Pietroșita, posibil reluată în mai, după doi ani de eforturi

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus

Nu ratați

Autoritățile din Răzvad ajută locuitorii în vederea găsirii unui loc de muncă

Autoritățile locale din comuna Răzvad încearcă să ajute locuitorii care

TÂRGOVIŞTE: Poliția Locală aplică amenzi celor care nu curăță zăpada

Poliția Locală Târgoviște vă informează că, potrivit H.C.L. 64/2002, modificată, Art.