Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că pentru anul școlar 2015-2016 exista 660.000 de locuri pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, pentru învățământul preșcolar, la grupele mică, mijlocie și mare, înscrierile începând de astăzi.
De asemenea, Ministerul Educației a solicitat tuturor inspectoratelor județene, ca până la data de 1 august să fie finalizate toate procedurile de înscriere a copiilor.
Unitățile de învățământ trebuie să prezinte câți copii pot fi înscriși, asta în funcție de capacitatea respectivei instituții, numărul de copii ce pot fi înscriți în anul școlar 2015-2016 prin planul de școlarizare aprobat de minister, pe categorii de vârstă, dar să și prezinte criteriile aprobate de Consiliul de Administrație al unității de învâțământ, în ceea ce privește înscrierea preșcolarilor.
Totodata, trebuie afișat și numărul de copii reînscriși în perioada stabilită.
După terminarea etapei de înscriere, dacă mai rămân locuri libere, acestea vor fi distribuite în ordine descrescătoare a grupelor de vârstă, sau distribuirea se mai poate face și în funcție de alte criterii pe care grădinițele le aplică în aceste cazuri, cum ar fi: existența unui frate în aceeași unitate de învățământ, apropierea grădiniței de locuința copilului, etc.



