În această perioadă, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Dâmbovița desfașoară o acțiune tematică proprie de control privind respectarea prevederilor legale la transportul public de persoane (județean și interjudețean) în vederea respectarii de către operatorii de transport public de persoane a drepturilor consumatorilor. În urma acestor acțiuni de control și a sesizărilor primite au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 10 000 lei.
Principalele abateri au constat în: neefectuarea curselor la orele stabilite, nesuplimentarea numărului de curse în cazul în care există mai mulți călători în stații, condiții de transport improprii, neigienice. Controalele vor continua și în urmatoarea perioadă, urmând ca CJPC Dambovița să aplice măsurile legale, conform compețentelor sale.
De asemenea, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Dâmbovița, roagă toate persoanele care care beneficiaza de transportul public de persoane și care constată nereguli în ceea ce privește condițiile de transport să sune la numărul de telefon 0215/215940, sau prin e-mail dambovit@opc.ro, pentru a face cunoscute toate problemele cu care se confruntă.