Noapte
Zi
30 July 2015
1 min read

Intervenție a jandarmilor montani, pentru ajutorarea unui copil de șase luni

 În cursul zilei de astăzi, 30 iulie a.c.,  în urma unui apel telefonic la numărul de urgență 112, jandarmii montani de la Postul Zănoaga, au intervenit pentru sprijinirea unei mame al cărei copil, în vârstă de 6 luni prezenta reacții alergice în urma administrării unui medicament.
 Se pare că mama aflată la domiciliul părinților în zona Padina i-a administrat copilului un sirop antibiotic pentru tratarea unei afecțiuni abdominale, iar la scurt timp micuțul a început să prezinte reacții alergice, moment în care aceasta a intrat în panică și a solicitat sprijin.
Jandarmii i au intervenit în zonă și i-au transportat până în zona Dichiu, de unde aceștia au fost preluați de o ambulanță și conduși la Spitalul Municipal Sinaia pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

NEREGULI CU NEMILUITA ȘI AMENZI RECORD! Gările din județul Dâmbovița, controlate de inspectorii OPC!

Articolul Urmator

După soare, se anunță ploi cu descărcări electrice

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele