Noapte
Zi
17 July 2015
1 min read

S-a dat startul la Campionatul Național de Turism “Ștafeta Munților”

Anul acesta, Campionatul de Turism Sportiv “Ștafeta Munților” are în componență zece etape, organizate la nivel național, și au drept scop crearea unui cadru competițional.
Evenimentul se desfășoară în perioada 17-19 iulie 2015 în Parcul Național Bucegi.
Printre obiectivele de referinţă ale acesteia, se adaugă  impulsionarea ONG-urilor pentru organizarea unor evenimente sportiv-turistic-ecologice, promovarea unei atitudini de respect faţă de mediul înconjurător, sensibilizarea tinerilor pentru protecţia ecosistemelor şi dezvoltarea spiritului ecologic la aceştia,  dezvoltarea spiritului de echipa şi apartenenţa la grup, dezvoltarea relaţiilor interumane, cunoaşterea potenţialului turistic şi sportiv al zonelor montane.
În cadrul etapelor competiției “Ștafeta Munților” participarea se face pe echipe. Fiecare echipă trebuie să fie formată din 3 persoane și să participe în funcție de experiență la una din cele șase categorii.
Orice persoană care doreşte să descopere frumuseţile țării, prin activităţi sportive desfăşurate în aer liber, să lege prietenii la foc de tabără, unde cei mai curajoşi şi creativi dintre participanţi  vor recita poezii, vor cânta la chitară sau vor juca teatru, va fi așteptată de către organizator cu brațele deschise.
Acest campionat este la ora actuală cea mai mare competiție de turism sportiv din România.
Participă și tu ! Pentru mai multe detalii accesați site-ul Campionatului Național de Turism Sportiv.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

INDIGNARE! Deși bolnavii stau și câte doi în pat, numărul de paturi a fost redus la Spitalul Județean de consilierii noștri!

Articolul Urmator

Duminică are loc Loteria Bonurilor Fiscale, extragerea pentru luna iunie

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele