Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Nai se va desfășura în perioada 10-13 septembrie, la Găești. Evenimentul este organizat de Fundaţia Internaţională de Muzică Gheorghe Zamfir şi Asociația pentru Promovarea Copiilor și Tinerilor Talentați din România, în parteneriat cu Primăria Găeşti.
Festivalul Internaţional de Nai va cuprinde expoziţii, spectacole de muzică clasică, folclor, muzică pop, recitaluri, decernări de premii şi distincţii, sesiune de autografe şi momente cu invitaţi surpriză.
Vor fi prezente atât personalităţi artistice din ţară, cât şi de peste hotare, respectiv membri marcanţi ai Academiei Române, diplomaţi şi oficialităţi de marcă.
Festivalul Internaţional de Nai, ediţia a II-a, va pune în lumină cariera de peste cinci decenii a celui mai apreciat artist român, la nivel intern şi internaţional: muzicianul Gheorghe Zamfir, personalitate marcantă a oraşului Găeşti, meleagul pe care a văzut lumina zilei acum trei sferturi de veac.
Acest eveniment de prestigiu şi de înaltă ţinută artistică va fi începutul unei campanii prin care se atrage atenţia că educaţia tinerei generaţii se poate face mult mai facil prin angrenarea ei în activităţi elitiste şi prin accesul neîngrădit la cultură.( Nicoleta Sima)




