Pe ordinea de zi a Tineretului Social democrat, figurează două evenimente importante, în perioada următoare: vineri, 28 august, ora 18:00, va avea loc conferința de alegeri a TSD Târgoviște, și pe 9 septembrie, la TSD Dâmbovița.
La întâlnirea de mâine, vor participa 451 de delegați, care își vor desemna reprezentanții, prin vot secret. Conferința de pe 9 septembrie va reuni 741 de delegați și vor fi puse la bătaie toate funcțiile de conducere (președinte, președinte executiv, vicepreședinte, membri, secretari)
Ciudat și lipsit de profesionalism este că, până în prezent, la niciuna dintre conferințe nu s-au depus candidaturi oficiale. Știm doar, conform informațiilor de la partid, că sunt mulți doritori. Ca să nu mai vorbim de celebrele campanii electorale, cu programe, realizări și proiecte, care lipsesc cu desăvârșire. Toți cei care ținesc aceste funcții mai au la dispoziție o zi, respectiv aproape două săptămâni, să-și depună dosarul, dar, cel mai probabil, conform anunțului purtătorului de cuvânt al PSD Dâmbovița și președinte TSD Dâmbovița, Liviu Vasilescu, aceștia pot merge până-n ultima zi, ziua alegerilor, să-și anunțe candidatura. Deci toți se culcă pe urechea asta.
Așadar, nu există procedură clară și fermă, mobilizare și organizare la TSD. Totul se merge pe repede înainte și hei-rup-ist, pentru a bifa niște funcții deja aranjate și prestabilite. E haos total! Deși alegerile se anunță cu mare tam-tam și se vor a fi libere și accesibile oricărui doritor, totuși, e mai mult decât sigur că va fi haos în ziua alegerilor.
Ar trebui ca propunerile să fie făcute cu cel puțin 24 de ore înainte de conferință, pentru că trebuie verificate anumite criterii: verificarea dosarelor depuse, criterii de vechime și de profesionalism. Altfel, partidul o să aibă surpriza să se trezească cu tot felul de candidaturi la sală și nivelul de calitate al conferinței să fie perturbat în astfel de abordări.
Sfaturi ar fi multe pentru TSD, care și-a cam pierdut din vlagă și nu intră sub lumina reflectoarelor decât la alegeri. Restul dormitează. (Nicoleta Sima)