Breaking News

Găști evitate de instituțiile anticorupție la Dâmbovița?!

Sep 14, 2015

Dacă ar fi să ne uităm cu atenție la ceea ce mai este de gestionat în  județul Dâmbovița, din punct de vedere administrativ, înțelegem că nivelul  a scăzut dramatic în anii post decembriști. Iar asta din cauza unei  dezindustrializări masive care a deschis calea unui consum sălbatic a  unor resurse epuizabile. Lipsa unei corențe a actului administrativ se  vede cu ochiul liber mai ales la Târgoviște unde, dacă ar fi să dăm  exemplu centurii municipiului,  vom înțelege resemnarea cetățeanului de  rând. Lipsa asumării răspunderii este cuvântul de ordine a celor care ne  conduc, în condițiile în care, foști și actuali au tupeul să iasă și să ne  prostească pe toți. Însă acest lucru se petrece cu o anumită  complicitate a celor să zicem mai instruiți și mai capabili să pună  punctul pe i. Vorbim aici de mediul academic, oamenii de cultură și de  ce nu de biserică. Din păcate toți sunt tributari unor atitudini  reprobabile și nu mai au nicio șansă în fața Șacalilor politici pe care  i-am “mituit” periodic. Pentru că, din câte se pare, totul se reduce la  resursele amărâte care au mai rămas și care sunt gestionate doar de  câțiva oameni. Am văzut până și fețe bisericești cum stau la masă cu  politicienii și fac trafic de influență mai ceva decât hrebenciucii atât  de huliți. Am văzut cum se implică unii direct în gestionarea fondurilor  europene, deși nu au nici un drept. Însă nimeni nu ia atitudine. Vedem  dezastrul de la Compania de Apă și nimeni nu îndrăznește să pună frână  abuzurilor și ilegalităților. Alo, mai există instituții ale statului  care să mai apere și drepturile cetățenilor împotriva abuzurilor  politicienilor și a găștilor formate un jurul lor?! Că avem niște găști  la Dâmbovița de mai mare frumusețea! Nu știu dacă îl depășesc băieții  ăștia  pe Florin Popescu, dar cu siguranță actualii se luptă să îl  ajungă din urmă în combinații și aranjamente. Pentru cetățeanul de rând,  plătitor de taxe și impozite, dezastrul este cuvântul de ordine, împănat  din plin de risipa banului public și de îmbuibararea celor din gașcă. P.S. Chiar zilele trecute ne telefonase un cititor care să ne întrebe  dacă știm cu ce se ocupă consilierul Răducanu. Dacă este normal ca  acesta să obțină, de-a lungul timpului, o serie de avantaje serioase, și  mai ales dubioase, de la Primăria Târgoviște și dacă este normal ca  primarii, indiferent cine au fost ei, să îl legitimeze public pe acest  individ dubios cu un istoric la fel de dubios. Nu am știut ce să  răspundem, însă știm doar că acest Răducanu tranzacționează votul său de  consilier municipal, iar o dată la patru ani tranzacționează voturile  amărâților din comunitatea pe care zice ca ar conduce-o, în schimbul  unor avantaje personale. În schimb, ne-am propus să îl devoalăm pe domn  consilier (mânca-ți-aș….nu putem spune ce), care trebuie să reprezinte  cu adevărat interesele romilor din Târgoviște!  Și în acest caz,   instituțiile anticorupție ale statului ce fac?! Pentru ce sunt plătite  oare?!

Editorial

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: