Noapte
Zi
1 October 2015
1 min read

CLM a respins proiectul strategiei de dezvoltare urbană a Târgoviștei

Ședința CLM de miercuri, 30 septembrie a.c., a fost plină de contre și idei ciudate, când pe ordinea de zi s-a ajuns la punctul șase ” proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare Urbană a Municipiului Târgoviște”.
Primul care a luat atitudine a fost însuși primarul interimar, Cristian Stan, acesta exprimându-și dezamagirea în ceea ce privește documentul, edilul dorind lucruri concrete și reale care chiar să ajute la dezvoltarea municipiului.
” Aștept de la dumneavoastră un document care să mă ajute să etapizez dezvoltarea. Ați înșirat aici 285 de proiecte pentru 25 de obiective. Cum le folosesc? Când? Așa cum arată acum strategia, ea nu poate trece prin Consiliul Local. Sunt trecute aici lucruri care nu au legătură cu realitatea, de exemplu modernizarea Spitalului Județean prin creearea unei secții complexe de materno infantile, sau modernizarea și efienticizarea sistemului centralizat de încălzire. Cum să-mi asum eu așa ceva în fața cetățenilor, când eu nu am cum să intervin acolo?”
În asentimentul edilului au fost toți consilierii prezenți, proiectul fiind respins, până cei responsabili vor veni cu o variantă credibilă și într-adevăr utilă.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Arhiepiscopia Târgoviștei a continuat campania “DONEAZĂ SÂNGE SALVEAZĂ O VIAŢĂ”

Articolul Urmator

Mesajul Prefectului județului Dâmbovița cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

TÂRGOVIȘTE: De mâine, autobuze 100% electrice vor circula pe mai multe trasee din municipiu și zona periurbană

Municipiul Târgoviște marchează un pas major în modernizarea transportului public

TÂRGOVIȘTE: Primăria construiește un centru dedicat persoanelor adulte cu dizabilități

În microraionul numărul 9, pe strada Radu Gioglovan, pe locația